Aproximativ 50 de doamne social-democrate din judeţele regiunii Sud-Muntenia au participat, la Comana, judeţul Giurgiu, joi, 5 mai, la o dezbatere organizată de OFSD Giurgiu, cu prilejul Zilei Internaţionale a Familiei, sărbătorite pe 15 mai. Este o primă întâlnire a celor din OFSD, într-un număr atât de mare, după 2 ani de pandemie.
Printre subiectele dezbătute la Comana se numără: familia tânără, obiectiv prioritar în cadrul programelor sociale, măsuri de reconciliere a vieţii de familie cu responsabilităţile profesionale şi sociale ale femeii, sănătatea femeii şi a familiei – necesitate obiectivă în actualele condiţii epidemice, respectiv responsabilizarea şi implicarea administraţiilor locale pentru sprijinirea familiilor.
„După 2 ani în care am comunicat mai mult on-line şi, bineînţeles, ne-a fost tare dor de activităţi comune, am organizat, la Comana, dezbaterea având ca temă „Rolul familiei în societate – tradiţie şi perspectivă”, prilejuită de Ziua Internaţională a Familiei, marcată pe data de 15 mai (…). Ne-au fost alături peste 50 de doamne social-democrate din judeţele amintite, alături de colege parlamentar din alte județe și reprezentante ale Guvernului, şi m-am bucurat nespus să le revăd!”, a declarat, la finalul evenimentului, preşedintele OFSD Giurgiu, deputat Cristina Elena Dinu, organizatorul activităţii.
La dezbaterea cu tema “Rolul familiei în societate – tradiţie şi perspectivă”, au venit reprezentante ale OFSD Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman. De asemenea, printre invitaţi s-au numărat şi secretarul general al OFSD, Maria Lazăr, ministrul secretar de stat Roxana Mînzatu, deputatele PSD Rodica Nassar, Viorica Sandu, Oana Florea, Nicoleta Goleac, Carmen Holban, Rodica Paraschiv, Raluca Dumitrescu şi senatorul Laura Moagher. Din partea PSD Giurgiu, au răspuns invitaţiei preşedintele organizaţiei judeţene, Marian Mina, senatorul Robert Cazanciuc şi prefectul de Giurgiu, Florentina Stănculescu.











După discuţii, doamnele social-democrate au vizitat Mănăstirea Comana, monument istoric şi reper turistic al judeţului Giurgiu. Acolo, părintele stareţ Mihail Muscariu le-a vorbit despre istoria acestui lăcaş de cult, au vizitat împreună Muzeul şi Mausoleul Mănăstirii Comana şi au rostit “Hristos a Înviat!”, ciocnind ouă roşii şi gustând din pasca pregătită de către călugări, special pentru eveniment.

Activitatea de la Giurgiu a dat startul unei serii întregi de evenimente similare, pentru că liderele OFSD din judeţele menţionate au anunţat deja că vor organiza întâlniri regionale, pe diverse teme, în perioada următoare.
