Un băiat de 15 ani din localitatea prahoveană Proviţa de Jos a fost prins de poliţişti, în timp ce conducea o maşină, în noaptea de luni spre marţi, în Câmpina. Tânărul le-a spus oamenilor legii că maşina este a vărului său şi că ar fi luat-o fără ca acesta să ştie, ca să se plimbe.

Poliţia Prahova transmite că adolescentul s-a ales cu dosar penal.

„La data de 1 august a.c., în jurul orei 1.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, în timp ce acționau pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere pe raza de competență au oprit, pe strada Republicii, din municipiu, un autoturism care circula către strada Mihail Kogălniceanu. La volan, a fost identificat un minor în vârstă de 15 ani, din comuna Provița de Jos, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Din verificări, a reieșit faptul că minorul ar fi sustras autoturismul în cauză de la verișorul său, pentru a-l  conduce, fără înștiințarea acestuia”, au transmis poliţiştii prahoveni.

Comentariile sunt închise.